(VIDEO) Hoți prinși și trimiși în spatele gratiilor

În ziua de 28 septembrie, polițiștii argeșeni au reținut patru persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat, în cadrul unor dosare penale instrumentate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Toți au fost trimiși în spatele gratiilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, și au reținut doi bărbați, de 36 de ani, din Călinești și de 43 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iulie-septembrie 2022, cei doi ar fi sustras mai multe bunuri din locuințe și societăți comerciale, fiind create prejudicii mari.

Pentru documentarea activității infracționale, în baza autorizării de către instanța competență, în ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, jandarmilor argeșeni și al specialiștilor Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat șase percheziții domiciliare, în localitățile Pitești, Ștefănești, și Băbana.

Cinci persoane au fost conduse la audieri.

După administrarea probatoriului, cei doi bărbați, de 36 și 43 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Pe parcursul cercetărilor, au fost efectuate mai multe activități cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor 1, 2 și 3 Poliție Pitești, Postului de Poliție Băbana și Poliției Orașului Ștefănești.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Reamintim faptul că, cei doi au fost arestați preventiv, în cursul lunii octombrie 2021, într-o altă cauză, pentru furtul dintr-un magazin de bijuterii din Pitești a cantității de aproximativ 1 kg de bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 310.000 de lei și dintr-o sală de jocuri de noroc a sumei de 20.000 de lei.
Știrea pe larg poate fi găsită la link-ul: https://ag.politiaromana.ro/ro/comunicate/arestati-preventiv-pentru-furt-calificat

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, și au reținut un bărbat de 37 de ani, din Bradu.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 27 septembrie a.c., bărbatul ar fi sustras telefonul mobil al unei persoane care se afla într-un magazin din centrul municipiului Pitești.
Cel în cauză a fost identificat în ziua de 28 septembrie a.c., iar prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 27 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 14 august a.c., în timp ce se afla la o petrecere, bărbatul ar fi sustras un telefon mobil, profitând de neatenția persoanei vătămate. De asemenea, în ziua de 10 septembrie a.c., în timp ce se afla în locuința sa, ar fi sustras telefonul mobil al unei persoane care se afla în vizită, prin același mod de operare.
Pentru documentarea activității infracționale, în baza autorizării de către instanța competență, în ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al specialiștilor Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare, în Pitești, la locuințele bărbatului.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Alte știri