Accident la ieșirea dinspre Autostrada A1 spre zona Podul Viilor din municipiul Pitești. Două persoane au murit carbonizate după ce mașina în acre se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului și a luat foc.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Polițe Autostrăzi – Autostrada A1, a rezultat că un bărbat de 28 de ani, care conducea un autoturism pe sensul de deplasare dinspre București spre Pitești, după ce a pătruns pe breteaua de ieșire către zona Podul Viilor din municipiul Pitești, circulând pe un tronson în curbă și în coborâre, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, a lovit glisiera metalică de protecție.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat peste glisieră, în zona spațiului verde dintre bretelele de intrare și ieșire ale Autostrăzii.
După impact, autoturismul s-a rostogolit, apoi a luat foc.
După stingerea incendiului, în habitaclul autovehiculului, cei doi ocupanți, respectiv conducătorul auto de 28 de ani și pasagera dreapta față, femeie de 56 de ani, au fost găsiți decedați.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.