Joi seară polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au fost sesizați de către o persoană care a precizat ca nu poate lua legătura telefonic cu doi tineri, despre care știa ca lucrează, la amenajarea unei case în Comuna Corbi. Din păcate unul dintre aceștia a fost găsit mort, iarl celălalt se zbate între viața și moarte. Cei doi tineri intoxicați în casă…
Polițiștii s-au deplasat cu celeritate la locuința indicată și existând o suspiciune cu privire la viata unor persoane au pătruns prin forțarea unei ușii de acces în imobil, unde au găsit un tânăr de 23 de ani, din Dridu, județul Ialomița, fără semne vitale și un alt tânăr de 25 de ani din Buturugeni, județul Giurgiu, inconștient, dar care prezenta semne vitale.
De îndată a fost solicitat intervenția unui echipaj medical care a constat din păcate, decesul tânărului de 23 de ani și au procedat la preluarea tânărului de 25 de ani, care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Din primele verificări cei doi tineri ar fi locuit în imobilul in cauza, unde ar fi desfășurat totodată activități de amenajare interioară, în ultima perioadă.
Cei doi tineri nu prezentau urme vizibile de violență.
În cauză urmează să fie efectuată necropsia cadavrului tânărului decedat, pentru stabilirea cauzei decesului.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, fiind întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.