Tragedie fără margini în Argeș! Eleva de 16 ani, decedată la școală!

În ziua de 14 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o elevă a unei unități de învățământ din Costești a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconștiență.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia.
Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării autopsiei, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

Alte știri