Taximetrist mort după ce mașina sa a lovit un stâlp de electricitate la Conțeșt

Un accident rutier soldat cu decesul unui taximetrist, în vârstă de 22 de ani, a avut loc joi dimineață în comuna Davidești, satul Conțești. Autoturismul condus de acesta a părăsit carosabilul și a intrat într-un stâlp de energie electrică, fiind necesară intervenția pompierilor pentru descarcerare. În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat.

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață în comuna Davidești, satul Conțești, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit în plin un stâlp de energie electrică. Impactul a fost atât de puternic încât șoferul, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, care lucra ca taximetrist, a rămas încarcerat în vehicul.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au găsit victima blocată între elementele deformate ale mașinii și au început imediat operațiunile de descarcerare.

După extragerea bărbatului, acesta a fost predat echipajelor medicale, care au inițiat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor susținute, victima nu a răspuns, fiind declarată decedată.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea tragediei și urmează să stabilească împrejurările exacte ale accidentului.

Alte știri