ARO Câmpulung a dat recital, vineri, la Horezu în partida cu Sparta Rm. Vâlcea de care a dispus cu scorul de 5-1. Muscelenii au reușit astfel să spargă gheața și să obțină prima victorie în deplasare din actuala ediție de campionat. În urma succesului obținut ARO Câmpulung a făcut schimb de locuri în clasamentul seriei a opta chiar cu adversara de vineri căreia i-a predat lanterna roșie a clasamentului.
ARO Câmpulung a spart gheața și a obținut vineri, la Horezu, prima victorie din deplasare din actuala stagiune competițională, învingând, fără drept de apel Sparta Rm. Vâlcea la scor, 5-1. Muscelenii au avut un început de meci puțin ezitant, iar adversarul a simțit și a forțat deschiderea scorului, lucru ce s-a și întâmplat. În minutul 7 Sparta reușește să puncteze prin Mihai Costea din lovitură de lșa 11 metri, însă bucuria gazdelor a fost de scurtă durată. 7 minute mai târziu Giuroiu a restabilit egalitatea, pentru ca, 4 minute mai târziu, Pleșa să-i ducă în avantaj pe musceleni punctând din lovitură de la 11 metri stabilind totodată și scorul la pauză. La revenirea de la cabine pe teren a fost o singură echipă, ARO Câmpulung. Alb-albaștrii au dat recital la scenă deschisă oferind asistenței prezentă la stadion un adevărat festival de goluri. Albert Jarcă a dus scorul la 3-1 în favoarea muscelenilor în minutul 60, pentrui ca, două minute mai târziu, Burnaz să=și treacă și el numele pe lista marcatorilor, 4-1. În minutele de prelungire ale partidei Răuța inchide tabela la un neverosimil scor 5-1 în favorea lui ARO Câmpulung. În urma rezultatului înregistrat ARO Câmpulung a predat lanterna roșie a clasamentului seriei a opta chiar adversarei de vineri Sparta Rm. Vâlcea.