Șoferi surprinși de RADAR cu peste 130 km/oră. Au rămas pietoni pentru 120 de zile

În noaptea de 27 spre 28 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 15.000 de lei, totodată fiind reținute 6 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 10 au fost pentru depășirea limitei de viteză de pe sectorul de drum pe care a fost constatată abaterea, iar în 5 dintre situații a fost aplicată măsura complementară a reținerii permisului de conducere.
Două dintre situații au impus și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, sancțiune ce se aplică începând cu momentul constatării, ca urmare a depășirii regimului legal de vitreză cu mai mult de 70 km/h, astfel:
Polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat, pe DN 73, pe raza localității Mihăești, un bărbat de 38 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu 141 km/h. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de a conduce.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 41 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 131 km/h. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de a conduce.

Alte știri