Simona Bucura-Oprescu, președinte interimar al PSD Câmpulung Muscel, împreună cu consilierii locali social-democrați Mirabela Manea, Constantin Ivan, Ciprian Neculăescu și Gabriel Neacșu, au susținut azi o conferință de presă la sediul PSD Câmpulung Muscel.
“Vrem să fim vocea câmpulungenilor în Consiliul Municipal din Câmpulung Muscel pentru ca nevoile acestora să fie cunoscute și apărate în Consiliul Local. La Câmpulung trebuie făcută #administrație cu știință de carte, profesionalism și respect.”, a declarat deputatul Simona Bucura-Oprescu.
“De fiecare dată, am căutat să spunem lucrurilor pe nume și să căutăm soluții pentru rezolvarea problemelor. În mandatul anterior, am făcut un proiect de reabilitare a aducțiunii cu apă a municipiului, dar proiectul, care prevedea și o sursă de rezervă de apă, a fost acum contestat de către actuala administrație, a fost respins fără nicio explicație tehnică. Este inadmisibil să ai o avarie, cum am avut recent, și să nu ai o sursă alternativă de alimentare cu apă!”, a declarat Constantin Ivan, liderul consilierilor locali ai PSD Câmpulung Muscel.
“La Câmpulung e nevoie de curățenie, în primul rând. Consider că locuitorii din Câmpulung Muscel merită mai mult respect. Fac un apel la doamna primar să iasă din Primărie și să fie mult mai responsabilă de administrația acestui oraș!”, a spus consilierul local Mirabela Manea.
“Traficul rutier în Câmpulung Muscel este groaznic! Este nevoie de măsuri în acest sens! De asemenea, este nevoie de un transport local de călători mai eficient. Nu în ultimul rând, mașinile abandonate trebuie să fie ridicate de pe domeniul public”, a afirmat consilierul local Gabriel Neacșu.
“Administrația locală spune că sunt asociații de locatari care funcționează ilegal. Acum se spune că ar fi nevoie de asociații la fiecare bloc, deci de 222 de asociații. Nu era vorba să simplificăm lucrurile? S-a spus că nu vor mai fi curățate spațiile verzi din fața blocurilor. Câmpulungenii sunt oameni gospodari și au demonstrat mereu că sunt civilizați, deci nu merită un asemenea tratament”, a punctat, la rândul său, consilierul local Ciprian Neculăescu.