Simona Bucura Oprescu, deputat PSD Argeș: Fapte pentru România!

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților și președinte interimar al Organizației PSD Câmpulung a anunțat, prin intermediul social media, că norma de hrană din spitale va crește la minim 22 lei/zi de spitalizare, de la o medie de 11 lei, cât este în prezent!

” Norma de hrană din spitale va crește la minim 22 lei/zi de spitalizare, de la o medie de 11 lei, cât este în prezent!
Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a dat astăzi un raport de adoptare a Proiectului de Lege 204/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006, în sensul instituirii unor norme noi cu privire la alocaţia de hrană în unităţile sanitare publice, precum şi la procedura de stabilire a cuantumului acesteia.
 Concret, cuantumul normei de hrană nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare și se actualizează anual, în funcție de rata inflației.
 Le mulțumesc colegilor din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului pentru efortul pe care l-au făcut astăzi!
Următorul pas este ca Proiectul de Lege să fie votat în plenul Camerei Deputaților.” a anunțat parlamentarul de Argeș, Simona Bucura Oprescu

Alte știri