Rucărean amendat pentru că nu a respectat legea carantinei!

200 de polițiști au fost la datorie în ultimele 24 de ore, împreună cu polițiști locali, jandarmi și pompieri argeșeni, precum și cu reprezentanți ai altor instituții, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și  pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale (dintre care 26 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).

Au fost verificate 1.784 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasării doar cu justificare în intervalul 23:00-05:00, a măsurilor de izolare sau carantină la o adresă indicată, precum și a expunerii la riscul de transmitere a coronavirusului prin nerespectarea interdicțiilor de organizare/participare la evenimente private, iar dintre acestea, 1.299 de persoane au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale.

Totodată, în cadrul activităţilor au fost verificate, în total, 224 de autovehicule, dintre care 101 mijloace de transport persoane.

De asemenea, un număr de 145 de societăți comerciale din 116 locații au fost verificate. Activitățile au vizat respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, a capacității spațiilor închise privind numărul de persoane, precum şi respectarea măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale au fost instruiţi cu privire la respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.500 de lei, după cum urmează:
-125 de sancţiuni, în valoare de 14.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-16 sancţiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);
-o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane care nu a respectat măsura izolării/carantinării la adresa declarată. Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, care efectuau verificarea persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliu, au identificat un bărbat de 57 de ani, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, din aceeaşi localitate.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeş şi C.J.C.I. Argeş.

Alte știri