Prof.Dr.Dănuț Manu, medic legist despre cele cinci victime ale criminalului de la Bascov” E dramatic!”

Cei 5 oameni găsiți morți într-o casă din Bascov au fost omorâți violent. Medic legist: „E dramatic”. Cei 5 oameni, printre care şi un copil, care au fost găsiți morți într-o casă din Bascov, lângă Piteşti, nu au fost înjunghiați, ci omorâți prin violență.

Un apel la 112 făcut de către un bărbat anunța că, în momentul când s-a întors acasă, a găsit 5 membri ai familiei decedați: soția, fiica în vârstă de 5 ani, cei 2 socri și un cumnat.
Imediat după sesizare, suspectul principal a fost depistat de către polițiști.
Polițiștii au luat primele măsuri, iar la scurt timp, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice. Bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, transmite IPJ Argeș.
„S-a folosit ca modalitate de agresiune din partea autorului corpuri contondente, deci mai exact pietre de diferite dimensiuni, și obiecte tăietoare despicătoare”, a spus Dan Manu, conferențiar universitar, medic șef legist al Serviciului Județean de Medicină Legală Argeș.
„Fiecare victimă este într-un loc diferit, cu excepția mamei și a fetiței. (…)Eu cred că toți cinci au fost surprinși și cred că evenimentele au avut loc spre seară târziu, până spre dimineață”, a mai spus medicul Dan Manu.
Bărbatul cu probleme psihice din localitatea Bascov, care a ucis cinci membri ai familiei sale, era la un medic psihiatru celebru din Pitești în evidență. Potrivit medicului legist Dan Manu, psihiatrul i-a prescris bărbatului tratament.
În plus, acesta era dispus la dialog, a declarat șeful IML.
Autopsiile celor cinci oameni, printre care şi o fetiță de 5 ani, urmează să fie făcute astăzi.

În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore.

Faţă de victimele identificate, inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi. În cursul zilei de azi, 10 august 2022, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive.

           Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Alte știri