Muscelul Câmpulung-Olimpic Zărnești, 5-1! Debut de vis pentru Costin Lazăr, pe Municipal! Alb-roșii au stabilit scorul zilei și visează frumos!

AFC Câmpulung Muscel, așa cum se numește de joi, echipa de la poalele Mateaișului, a dat un adevărat recital fotbalistic pe dreptunghiul verde de pe Municipal, un teren de fotbal încărcat de istorie și în care elevii lui Costin Lazăr au fost vioara întâi. ”Dirijorul” din teren, Fane Ghiță, a condus întreaga orchestră, pe o esplanadă, în care și-au făcut numărul ceilalți jucători, componenți ai orchestrei,  ai principalului finanțator, Dr. Claudiu Ciolan.  La pauză, ”artiștii” de la Câmpulung au intrat la cabine în avantaj de 3-0, grației jocului foarte bun al lui Ștefan Ghiță, gol și coautor la două dintre reușitele muscelenilor, însă în actul secund, alb-roșii au lăsat de dorit, în ciuda celor două goluri înscrise pe final. Pentru Muscelul Câmpulung au înscris Ștefan Ghiță, Luca Stancu, (o dublă), Nica Alexandru, și Georgian Jenaru. Golul de onoare al oaspeților a fost marcat de Andrei Dănilă din lovitură de la 11 metri.

 

Debut de vis pentru Muscelul Câmpulung, alias AFC Câmpulung Muscel, în noua ediție de campionat a Ligii a treia. Ștefan Ghiță și compania au făcut instrucție cu ardelenii de la Olimpic Zărnești în chiar primul joc al acestei runde, disputat pe Municipalul din Câmpulung. Un teren încărcat de istorie fotbalistică și care a ținut prima pagină a ziarelor de specialitate, atunci când orașul de la ”poalele” Mateiașului era un nume în fotbalul de la noi din țară. Fără falsă modestie, Muscelul Câmpulungm actuala echipă pregătită de mult mai titratul Costin Lazăr, și-a arătat adevarata forță din chiar prima etapă, prin jocul etalat, dar și prin calitatea jucătorilor depunându-și candidatura la promovare. De departe, Ștefan Ghiță, coplilul teribil al Câmpulungului, a dat un adevărat recital fotbalistic, la scenă deschisă. În minutul 8, decarul muscelenilor și-a interpretat partitura ca un adevărat artist. Lovitură liberă din marginea terenului, de la circa 25 de metri, lateral dreapta. A trimis un trasor, cu piciorul stâng, debusolând întreaga defensivă a ardelenilor și cei peste aproximativ 700 de spectatori prezenți pe Municipal erau în picioare, aplaudând execuția musceleanului. De mai bine de 30 de ani, o echipă din Câmpulung evoluând la nivel de Campionat național nu a mai debuta așa furibund.

Muscelenii au jucat economicos, fără să depună prea mult efort, așteptând adversarul să facă cea mai mică greșeală. Din nou, Fane Ghiță a simțit momentul și, pe un contraatac trei contra patru, l-a deschis magistral pe stânga, pe Luca Stancu, iar atacantul de bandă al muscelenilor a dus scorul la 2-0, cu un șut sec. Spre finalul primului mitan, același Ghiță, a preluat foarte bine o minge în jumătatea proprie, a înaintat și l-a deschis în adâncime pe Ciaccio, în stânga, centrarea italianului fiind fructificată în gol de noul intrat în teren, Nica. 3-0, la pauză și ardelenii erau KO. În box, antrenorul ar fi aruncat prosopul, diferența de valoare era evidentă în favoarea alb-roșilor.

La revenirea de la cabine, Muscelul a fost de nerecunoscut. Jenaru și Luca Stancu au punctat pentru 5-1, risipind orice speranță a ardelenilor, reușind astfel, scorul primei zile a primei etape.

La revenirea de la cabine, Olimpic Zărnești a ieșit mult mai motivată la joc, practic, nu mai avea ce să piardă. A surprins întreaga echipă musceleană, parcă juca într-un alt film, nu mai era echipa din primul mitan. Ardelenii au reușit să reducă din handicap prin Adrei Dănilă, din lovitură de la 11 metri, corect acordată de centralul întâlnirii, iar muscelenii parcă au intrat în panică. Costin Lazăr a mutat, din nou inspirat și i-a trimis în teren pe Georgian Jenaru și Antonio Niță. Primul avea să etaleze un joc extrem de inteligent. Mai întâi a contribuit decisiv la golul de 4-1 al lui Luca Stancu, șut violent cu piciorul stâng, în vinclul porții, pentru ca, un minut mai târziu, să închidă tabela la 5-1, profitând de o gravă eroare în apărarea adversă. Victoria muscelenilor la scor, 5-1, pentru moment, îi conferă dreptul de a se instala confortabil pe fotoliul de lider al seriei a cincea, reușind totodată scorul primei zile al primei etape din debutul campionatului ligii a cincea.

Alte știri