Muscelul Câmpulung a dat lovitura! Fotbalistul crescut de Dinamo București, și cu prezențe în prima ligă, a semnat cu alb-roșii

Muscelul Câmpulung a trabsferat un atacant cu prezențe pe prima scenă a fotbalului din România. Crescut la Sporting Suceava și FC Dinamo București, Aleksandru Longher a fost prezenta de clubul de la ”poalele” Mateiașului.

 

După concedierea celor trei jucători Niță, Sajin și Turcin, Muscelul Câmpulung a anunțat și un transfer. Este vorba de Aleksandru Longher, un atacant în vârstă de 23 de ani, ultima dată la Unirea Constanța,  venit liber de contract. Longher a fost crescut la Sporting Suceava și FC Dinamo București, iar în urmă cu trei ani debuta pentru alb-roșii în SuperLiga. A fost component al   loturilor U15 până la U19 ale României. Cea mai mare cotă de piață a avut-o în iunie  2021, atunci când jucător era cotat la 150.000 de euro. A mai evoluat pentru echipe precum FC Botoșani, Poli Iași, Academica Clinceni și Unirea Constanța. Aleksandru Longher are peste 45 de prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc, iar de ieri, acesta s-a alăturat echipei pregătite de Mircea Diaconescu.

 

Bine ai venit, Longher Aleksandru!

FC Muscelul Câmpulung anunțã transferul lui Longher Aleksandru Robert, jucător liber, ultima oarã la CS Dinamo București.
Longher a debutat la juniorii României încă de la U15, când a jucat în meciurile contra Republicii Moldova, fixate tradițional drept primele pentru loturile de adolescenți. Acesta, care a ajuns campion național cu tinerii lui FC Dinamo, a continuat să joace la lot până la U19.
Crescut la Sporting Suceava și FC Dinamo, noul nostru jucător a debutat pentru „câini” în Liga 1 și a trecut, până să ajungă la Clinceni, și pe la Poli Iași.
Cu 48 de prezențe în Liga 1, în cariera sa, acesta a evoluat la FC Dinamo, FC Botoșani, Poli Iași, Academica Clinceni și Unirea Constanța.
Clubul nostru îi urează bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul alb-roșu!

Alte știri