Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit astăzi cu Alexandre Lourie, Director Internațional al Groupe SOS, cel mai mare consorțiu de întreprinderi sociale de inserție din Franța, din care face parte și Ateliere Fără Frontiere (AFF).
În cadrul colaborării dintre #MMSS și SOS se va pune accent în perioada următoare pentru dezvoltarea în România a unui incubator pentru antreprenoriatul social, așa cum sunt și în alte țări din UE. În acest context, ministrul Simona Bucura-Oprescu a anunțat că la nivelul MMSS se are în vedere semnarea unor memorandumuri de înțelegere cu ministerele de profil din Franța, Italia, similar celui semnat cu Spania, pentru dezvoltarea economiei sociale și implementarea unor proiecte pilot în acest sens. De asemenea, ministrul a semnat o recomandare prin care în portofoliul comisarului european pentru Oameni, Competențe și Pregătire, Roxana Mînzatu, să fie inclusă și economia socială.
“Vă felicit și vă mulțumesc pentru munca pe care o faceți, deoarece activitatea dumneavoastră este o sursă de inspirație pentru bune practici și politici publice. Îmi doresc ca și în România să se dezvolte #economia socială ca în Franța, Spania și Italia unde aceasta generează peste 10% din PIB. Vom elabora și implementa în perioada următoare Strategia Națională pentru Economie Socială și vom elabora peste 400 de standarde ocupaționale, inclusiv pentru economie socială. Mi-aș dori ca MMSS să devină Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale prin cele mai adecvate politici publice de investiții, formare, #ocupare și asistență socială”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a declarat, de asemenea, că MMSS va continua să colaboreze cu AFF pentru o mai bună inserție a persoanelor vulnerabile și dezvoltarea întreprinderilor de economie socială din România.