Meci amical/ CS Mioveni – Muscelul Câmpulung, 4-0! În ciuda scorului, muscelenii au lăsat o impresie frumoasă! S-au bătut de la egal la egal cu echipa lui Nicolae Dică

Primul joc amical din această perioadă de iarnă, pentru echipa Muscelul Câmpulung, a avut loc miercuri, pe stadionul Oășenesc, în compania prim-divizionarei CS Mioveni. Echipa antrenorului Nicolae Dică s-a impus cu scorul de 4-0, la pauză, 2-0, însă muscelenii au lăsat o impresie frumoasă. Muscelul Câmpulung are viitor, iar această perioadă precompetițională poate rezolva anumite lacune din angrenajul echipei, ceea ce ar conduce evident, la evitarea retrogradării din L3.

Echipa nou înființată a Câmpulungului, Muscelul Elitte, continuă să impresioneze. Dacă nu la nivel fotbalistic, la cel de PR conduce detașabil. În iarna anului trecut, la început de ianuarie, Muscelul Câmpulung, pe atunci CS Rucăr, surprindea pe toată lumea cu un joc amical, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, în compania formației CS Dinamo, acolo unde, de-a lungul timpului, Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Cornel Dinu, Ionel Augustin, Costel Orac, Gheorghe Mulțescu, Mateuț, Andone, Sabău, Răducioiu și lista ar putea continua, scria istorie în fotbalul românesc. Dreptunghiul verde al marilor echipe pare că le priește din plin jucătorilor de la Muscelul Câmpulung. La un an distanță, echipa patronată de Dr. Claudiu Ciolan a dat din nou lovitura de imagine, dar și fotbalistică. Miercuri, singura echipă din fotbalul muscelean care ne reprezintă la nivel național a fost invitată la un joc amical de gală, în compania formației CS Mioveni. Muscelenii au răspuns prezent, în ciuda faptului că veneau după doar două zile de antrenament, iar riscul să se facă de râs în fața unei echipe de primă ligă, era iminent. Cu toate acestea, tânărul antrenor Vasi Slăninoiu a distribuit în teren o garnitură de jucători tineri, având o medie de vârstă de până în 20 de ani, dar cu toate acestea, în lipsa experienței la acest nivel competițional s-a descurcat excelent. În ciuda scorului de la final, 4-0, în favoarea echipei pregătite de Nicolae Dică, Ghjță și compania au dat o replică pe măsură mult mai titratei adversare.  Este adevărat, Muscelul Câmpulung a avut în portarul adus în urmă cu puțin timp la echipă, Marin Voicu, un adevărat înger păzitor al porții. Până în minutul 20, atunci când Bogdan Rusu, revenit la Mioveni după scurta escapadă la FCSB, a marcat pentru 1-0, în stil de mare atacant, muscelenii s-au bătut de la egal la egal cu echipa din Mioveni.

Benchaib și Ghiță, protagoniștii primelor 20 de minute de joc

Primul care a ieșit la rampă a fost noul mijlocaș ofensiv adus la Mioveni, belgianul Amine Benchaib. Mai întâi la încercat de la mare distanță pe goal-kepeerul Voicu cu un șut de la cca 25 de metri, portarul muscelean, cu un reflex de zile mari a scos mingea miraculos din vinclul porții. La faza imediat următoare, decarul muscelenilor, Ghiță a încercat să îl surprindă cu o execuție de zile mari, pe portarul gadelor Greab, însă goal-kepeerul adus în această iarnă de la FC Argeș a avut un reflex de zile mari și a respins in-extremis șutul mijlocașului muscelean peste transversala porții. Amine Benchaib și-a arătat clasa în minutul 20, atunci când i-a trimis printre lui Rusu, iar acesta nu a iertat, a șutat puternic, din interiorul de 16 metri, sub transversală. Două minute mai târziu, același jucător belgian a trimis perfect din lovitură de la colțul terenului pentru lovitura de cap a lui Garutti, iar la pauză gazdele au intrat la pauză în avantaj de două goluri. La revenirea de la cabine, cei doi antrenori, Nicolae Dică și Vasi Slăninoiu au rulat întreg lotul de jucători. CS Mioveni, mult mai pragmatic, dar și mult mai valorasă din punct de vedere al fotbaliștilor utilizați, a mai punctat de două ori prin Antal și Guțea, însă portarul muscelean Voicu le-a scos peri albi atacanților echipei gazdă. Una peste alta, partida amicală de miercuri a fost un bun antrenament pentru ambele echipe, mai ales că Muscelul Câmpulung s-a reunit luni în vederea reluării pregătirilor din interesezon. Cel puțin, la prima vedere, Muscelul Câmpulung a arătat că are atitudine, că joacă un fotbal frumos, plăcut și combinativ, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure în perspectiva jocurilor oficiale în care alb-roșii nu mai au voie să facă niciun pas greșit pentru a evita retrogradarea.

 

 

Alte știri