Mare meci, mare sâmbătă, pe Municipalul din Câmpulung! Inter Câmpulung primește vizita formației CS Rucăr în derby de Muscel

Sâmbătă, pe dreptunghiul verde de pe stadionul Municipal din Câmpulung, Inter Câmpulung, echipa fanion a orașului, primește vizita formației CS Rucăr, nimeni alta decât liderul la zi al clasamentului ligii a patra. Conform calcului hârtiei, CS Rucăr pare favorită, însă alb-alb albaștrii pornesc cu prima șansă la victorie datorită terenului cât și spectatorilor proprii care și-au anunțat prezența într-un număr foarte mare pe Municipal, acolo unde de-a lungul timpului echipa de la poalele Mateiașului a scris istorie.

Fierbe Municipalul din Câmpulung! Cu 24 de ore înaintea derby-ului de Muscel, Inter Câmpulung se pregătește la baza proprie din strada Mărășești pentru confruntare cu marea rivală, CS Rucăr de sâmbătă, un meci al marilor orgolii, dar și meci în care și-au anunțat prezența la stadion un număr foarte mare de susținători ai formației pregătite de Ovidiu Tică, Alin Durdun, Vali Ștefănică și Marius Badiu. Muscelenii se prezintă în fața propriilor spectatori după o victorie categorică obținută etapa trecută, 3-0, în deplasarea de la Buzoiești și abordează jocul de sâmbătă încrezători în propriile forțe. Cuvântul de ordine în rândul muscelenilor este Victoria , alt rezultat nici nu concep să obțină. Inter Câmpulung abordează partida de pe poziția secundă în clasamentul ligii a patra avnd 4 puncte mai puțin decât marea rivală, CS Rucăr liderul la zi al clasamentului, 54 de puncte față de 58 cât are echipa vizitatoare. Cum alb-albaștrii și-au propus să câștige campionatul și implicit accederea la barajul de promovare în liga a treia, au nevoie de victorie, orice alt rezultat îi vor scoate din lupta la întâietate. De partea cealaltă, CS Rucăr se mulțumește și cu un rezultat de egalitate, astfel îi va ține pe musceleni la patru lungimi în spate. CS Inter Câmpulung, prin vocea managerului general, Dan Gheorghe, anunță spectacol de zile mari sîmbătă, pe dreptunghiul verde de pe Municipal, la fel și galeria unică din Argeș, Longo Campo care îi încurajează pe musceleni la fiecare joc, indiferent de vreme s-au de distanță pe care trebuie să o parcurgă pentru a fi alături de idolii lor.

                        Suntem conștienți că o să avem un joc extrem de dificil,întâlnim liderul la zi,o victorie ar însemna relansarea  campionatului iar presiunea va fi la ei apoi!!! Sunt convins că cei care vor intra pe teren vor da totul pentru a ne impune.Mulțumesc staff-ului tehnic:Ovidiu Tică ,Alin Durdun,Vali Ștefănică ,Marius Badiu care sau ocupat de unul mers al lucrurilor,pentru pregătirea fiecărui joc,suporterilor și inimoasei galerii Longo Campo care ne  însoțește și ne încurajează necondiționat .Muscelul suntem noi!!!

                                     Dan Gheorghe managerul general al formației ACS Inter Câmpulung

Alte știri