Majorarea alocaţiilor a fost respinsă. Gabriela Firea a răbufnit: „Incredibil, vot împotriva copiilor țării!”

Gabriela Firea a răbufnit după ce amendamentul privind majorarea alocaţiilor a fost respins în comisiile pentru Muncă. Reamintim că PSD a cerut creşterea alocaţiilor copiilor de la 214 la 300 de lei.

Majorarea alocaţiilor a fost respinsă. Gabriela Firea a luat foc după ce amendamentul PSD privind majorarea alocaţiilor a fost respins, joi, în comisiile pentru Muncă.

„Incredibil, vot impotriva copiilor tarii! Parlamentarii PNL, USR – Plus, UDMR din comisiile de Munca, Egalitate de sanse si Drepturile omului au votat ÎMPOTRIVA amendamentului pentru majorarea alocatiilor, facut la Legea Bugetului, depus de grupul nostru social democrat. Au votat pentru, alaturi de noi, doar parlamentarii partidului AUR.

Era vorba de doar 0,27 % din PIB!

Au gasit bani pentru toate interesele lor, dar nu si pentru copii!! Nu sunt cuvinte in vocabular pentru a-i defini pe politicienii care in campanie au promis lapte si miere iar acum s-au opus cu vehementa unui amendament atat de asteptat, de familiile din România”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Reamintim fostul primar al Capitalei a declarat recent că PSD susține la legea bugetului un amendament care să crească alocația pentru copii astfel: de la 214 lei la 300 lei pentru copiii intre 2 si 18 ani si de la 427 de lei la 600 de lei pentru copiii cu vârsta până la doi ani si pentru copiii cu handicap.

Alte știri