Derby-ul Ligii a 4 a, dintre Speed Academy Pitești și Zimbrii Lerești, încheiat nedecis, 1-1, s-a disputat pe sinteticul de la Dragoslavele pe un timp foarte rece, dar care nu i-a oprit pe jucătorii celor două formații de la efort. Piteștenii au deschis repede scorul, în minutul 8, prin Andrei David, lereștenii reușind să egaleze spre final, în minutul 85, grație reușitei de excepție a neobositului Marius Dascălu care a trimis în vinclul porții dintr-o situație aproape imposibilă. În urma rezultatului de egalitate, 1-1, Zimbrii Lerești s-au încoronat, neoficial, campioană de toamnă, terminând turul de campionat la două lungimi în fața marei rivale, Speed Academy Pitești.
Mult așteptatul derby al Ligii a 4 a, Speed Academy Pitești-Zimbrii Lerești s-a disputat cu o zi întârziere. Programat inițial a se disputat la Bradu, dar din cauza terenului impracticabil, desfundat din cauza ploii, jocul a fost mutat o zi mai târziu, duminică, de la ora 15.00, pe cocheta arenă de la Dragoslavele. Pe timp rece, cu rafale de vând și ninsoare, jucătorii celor două formații nu au făcut rabat de la efort și au oferit o partidă de un nivel ridicat, demnă de un adevărat derby. Piteștenii au reușit să deschidă scorul repede, în minutul 8, Andrei David a reușit să trimită în poarta lui Tănase din 7-8 metri, după o eroare gravă a fundașului Cristi Tănase. Zimbrii Lerești nu au cedat și în minutul 10 Andrei Nilă a fost foarte aproape de a restabili egalitate, însă a trimis alături dintr-o situație bună. În minutul 15 Lereștenii au marcat prin Laurențiu Petre însă reușita acestuia a fost anulată pe motiv de off-side. La pauză, gazdele, Speed Academy, a intrat în avantaj minim pe tabela de marcaj, iar la revenirea de la cabine au dat impresia că stăpânesc jocul, însă lereștenii au știut cum să-și dozeze efortul, forțând egalarea spre finalul partidei, la lumina reflectoarelor. Egalare care s-a și petrecut în minutul 85. Neobositul Marius Dascălu (Mara), un adevărat argint viu la mijlocul terenului, a prins o execuție de excepție, reușind un gol de generic dintr-o poziție aproape imposibilă, ridicând asistența, destul de numeroasă în picioare. S-a terminat egal, 1-1, un punct pentru Zimbrii Lerești care cântărește cât o victorie. Zimbrii Lerești termina turul de campionat pe prima poziție în clasamentul Ligii a 4 a, în urma unui parcurs perfect, la două lungimi în fața marii rivale, Speed Academy și are toate șansele să viseze frumos, la un baraj de promobare în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării.