A fost odată ca nicio dată, ca dacă nu ar fi fost nu s-ar mai fi povestit! La începutul anilor 2000, Câmpulungul avea o echipă de renume din punct de vedere fotbalistic, ARO. În primul an de excelență, a cedat în fața lui Extensiv Craiova, avându-l pe marele fotbalist Rădoi căpitan, iar în cel de-al 2-lea an, din nou, a cedat în fața lui Pandurii Tg. Jiu, al lui Marian Condescu, marele lider de sindicat al minerilor din regiunea Valea Jiului. După care, la începutul anilor 2004, Câmpulungul, se zbătea în anonimat. Echipa fanion a orașului avea să retrogradeze, iar la distanță de 19 ani, un băiat care cocheta cu fotbalul, Dan Gheorghe și-a propus ca sportul rege să nu moară și să revină pe dreptunghiul verde al Municipalului din Câmpulung, acolo unde, actualul team-manager, îi urmărea cu admirație pe mai marii magicieni ai fotbalului de odinioară.
Au trecut mai bine de 20 de ani de la succesele obținute de cel mai renumit brand al României, ARO Câmpulung, în fotbalul autohton. Tribunele Municipalului din Câmpulung erau pline, cu mai bine de 2 ore înainte de începutul confruntărilor,iar chibiții de pe margine pariau pe o pungă de semințe sau pe un cogniac sau o bere, rezultatul final. Bine înțeles, favorită era Muscelul Câmpulung, mai târziu, ARO Câmpulung!. Cu timpul, fotbalul de calitate de la Câmpulung s-a ruinat, din mai multe puncte de vedere, dar acest lucru va avea o rubrică aparte în informațiademuscel.ro. Să rămânem totuși aici, la Câmpulung și pe dereptunghiul verde de pe Municipal. Au durat mai bine de 15 ani în care fotbalul la Câmpulung s-a zbătut în anonimat. În urma cu mai bine de 7 ani, Dan Gheorghe, un baiat de cartier, dar priceput la fotbal, l-a descoperit pe Simon Mazarache, un jucător care, din lipsă de bani avea să pună șiță și tablă pe casele oamenilor care îl contractau. Dan Gheorghe l-a vazut, l-a luat și l-a bagat din nou în circuitul fotbalistic. Simon Mazarache a dat golul victoriei, gol care avea să-i promoveze la liga a treia, pentru ca, 2 ani mai târziu să facă pasul la liga 1, la Universitatea Craiova. Au urmat alte mari izbânzii legate de numele lui Dan Gheorghe. Cel mai recent, ARO Câmpulung Muscel, a trecut la pas, 2-0, de marea rivală, Speed Academy, într-un joc în care muscelenii au fost vioara întâi! Prin victoria obținută, ARO Câmpulung s-a încoronat, neoficial, campioană de toamnă a fotbalului județean, de la liga a patra.