L3/ARO Câmpulung-Flacăra Moreni, azi, pe Municipal, de la ora 17.00. Muscelenii și-au propus să ”stingă” flacăra și să bifeze prima victorie pe teren propriu

ARO Câmpulung, una dintre surprizele plăcute ale seriei a 4 a, întâlnește în această după amiază, pe Municipal, echipa dâmbovițeană, Flacăra Moreni, într-un joc din acdrul etapei a cincea din Liga a treia. Alb-albaștrii revin în fața propriilor spectatori după victoria din etapa trecută, 2-1, la Păulești, iar în jocul de azi vor să bifeze prima victorie și pe teren propriu.

Singura partidă care se va disputa în această după amiază din cadrul etapei a cincea, seria a patra, va avea loc pe Municipal și va opune fața în față formațiile ARO Câmpulung și Flacăra Moreni. Muscelenii, pregătiți din această vară de Ionuț Mihu au lăsat până acum o impresie frumoasă, fiind de departe surpriza plăcută a începutului de campionat. Două victorii, un egal și o înfrângere este bilanțul alb-albaștrilor, iar astăzi au șansa să bifeze primul succes pe propria arenă. ARO se prezintă în fața propriilor suporteri după victoria la limită, 2-1, obținută etapa trecută, la Păulești, pe când morenarii vin la Câmpulung după o înfrângere usturătoare, 2-4, în fața celor de la Dunărea Giurgiu, chiar pe propriua arenă. Cu 7 puncte obținute, locul 4 în clasament, ARO Câmpulung este cotată cu prima șansă la victorie în partida de pe Municipal cu Flacăra Moreni. Echipa oaspete ocupă penultima poziție cu doar 3 puncte obținute.

Alte știri