Îi urez mult succes în noua funcție colegei noastre de la #Argeș! Este, în contextul crizei financiare, dar și al efectelor războiului de la granița noastră, unul din cele mai dificile ministere.
Sigur, această schimbare a venit pe fondul unui întreg scandal legat de situația azilelor în care sunt cazate persoanele vârstnice, dar schimbarea de la vârful ministerului nu înseamnă că lacunele din funcționarea centrelor sociale s-au rezolvat de la sine. Ar trebui să menționăm că, în cea mai mare parte, activitatea de aici decurge în limite normale. Cu toate acestea, anumite schimbări trebuie făcute în profunzimea sistemului.
Portofoliul la care colega noastră s-a angajat este unul cu provocări extrem de dificile și de complexe. De la reforma pensiilor, până la salariile bugetarilor. Să nu uităm că #Guvernul condus de președintele Marcel Ciolacu și-a propus ca până în septembrie să aibă proiectul privind legea salarizării unitare pentru bugetari și, până la realizarea acestui proiect, este nevoie și de dezbateri consistente pe această lege.
Am încredere că Simona Bucura Oprescu are puterea de #muncă și capacitatea de a îndeplini aceste deziderate. Experiența acumulată în mediul privat ca tânăr antreprenor, experiența în administrația publică locală și ca vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, experiența din mandatele de parlamentar și de la conducerea Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, precum și, mai ales, dăruirea în orice proiect în care este implicată sunt atuuri care o recomandă pentru un portofoliul ministerial de această anvergură.
Cunoaște bine problemele de natură socială, pentru că am colaborat în multe proiecte care vizau latura protecției sociale din județul Argeș. De aceea, sunt convins că va duce cu demnitate la bun sfârșit angajamentul asumat!