Ion Georgescu, scrisoare deschisă explozivă către FRF, după arbitrajele scandaloase

Există interese ca CS Mioveni și FC Argeș să nu promoveze?

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu a răbufnit după ce FC Argeș, dar mai ales CS Mioveni au avut parte de arbitraje ostile la ultimele meciuri. În condițiile în care numărul de meciuri este mai mic, orice punct este vital în lupta pentru promovare, astfel că primarul de la Mioveni se întreabă retoric dacă se fac jocuri pentru care cele două echipe din județ să nu poată accede în prima ligă. Ion Georgescu îi solicită președintelui FRF Răzvan Burleanu arbitraje corecte și introducerea sistemului VAR, pentru a fi eliminate suspiciunile, dar și încercările de a dezavantaja anumite echipe în favorarea altora.

Scrisoare deschisă către FRF„Nu s-au disputat decât două meciuri din acest play-off de Liga a II-a şi deja au început să apară întrebări, care nu au legătură cu fenomenul sportiv, trecut şi el prin momente foarte grele, în contextul pandemiei de coronavirus. Sunt nevoit să adresez această scrisoare deschisă oficialilor FRF, dar totodată mă adresez şi conducătorilor cluburilor angrenate în această luptă sportivă pentru promovarea în Liga I.Coincidenţă sau nu, în primele meciuri au fost dezavantajate clar, cele două echipe argeşene, FC Argeş şi CS Mioveni, formaţii care trag şi ele la promovare, alături de Rapid, UTA, Petrolul şi Turris.După cum probabil cunosc toţi, după primele două partide disputate din play-off, oamenii de fotbal au sesizat greşeli decisive, făcute împotriva echipelor CS Mioveni și FC Argeș. Ambele formaţii au evoluat în ultima jumătate de oră cu câte un om în minus, pentru că arbitrii de centru au eliminat gratuit câte un jucător, la faze în care se impunea doar cartonaşul galben. Şi noi, ca şi alţii, ne-am făcut strategia pentru acest play-off să jucăm unsprezece la unsprezece pe teren tot meciul. Din câte ştiu eu, singura modificare făcută de FRF este la numărul de schimbări şi nu la numărul de jucători de pe teren. Normal era ca şi FC Argeş şi CS Mioveni să joace în efectiv complet tot meciul şi nu cu acest handicap.Domnule preşedine Burleanu, întrebările care vin după aceste situaţii jenante pentru arbitrajul românesc sunt evidente. Dacă cineva nu vrea pe CS Mioveni sau / şi pe FC Argeş în Liga 1, de ce nu ni se spune? Şi noi ne facem speranţe, ca şi celelalalte cluburi că la anul vom evolua în Liga 1. Cine nu vrea ca noi să fim acolo şi deleagă astfel de arbitri care greşesc şi iau decizii cu tentă? Dacă urmăreşte cineva cu atenţie partida CS Mioveni – Rapid de marţi seară, sesizează foarte bine că arbitrul Cojocaru, prin deciziile luate a condus jocul într-o direcţie.Nu acuz adversarul, acuz deciziile care s-au luat împotriva echipei noastre, în mod special acea eliminare a lui Raul Costin, la o fază în care nu a avut nicio intenţie de a-şi faulta adversarul. Iar lista cu fazele în care CS Mioveni a fost dezavantajată clar în acest campionat, ştiţi foarte bine că poate continua… Cu aceste arbitraje şi calitatea fotbalului nostru a ajuns cum a ajuns. Ce pot să spun, este RUŞINE ARBITRAJULUI , dar nu mă refer la toţi cavalerii fluierului.Când apar aceste controverse şi situaţii, de ce să se mai înghesuie sponsorii să finanţeze fotbalul? Ca să vadă cum îi dezavantajează arbitrii? Cine poate explica cum şi de ce şi FC Argeş şi CS Mioveni au primit cartonaşe roşii pentru a face dezechilibru pe teren? Am avut parte de multe arbitraje ostile, iar noi nu cerem ajutor, cerem doar fair-play şi corectitudine. Cum este posibil ca toată brigada, arbitri şi observatori să fie plătită de organizatori şi noi să nu avem voie să vorbim cu ei şi să nu putem să vedem raportul de joc şi ce se scrie acolo, dacă observatorul a văzut greşelile pe care le-au văzu zeci de mii de microbişti la televizor? Unde există transparenţa? Şi în instanţă ai voie să vorbeşti cu cel acuzat. Iar dacă tot vorbim de sancţiuni date pe teren aşa de repede de oamenii dvs, nu am auzit până acum ce sancţiuni s-au dat când adversarii din play-off au început mai repede pregătirea, furând start-ul, ca să spunem aşa, sau când au încălcat Protocolul impus de FRF.Fiind doar 5 meciuri de fiecare echipă în acesst play-off, nu consideraţi că trebuie arbitraje de calitate? Cerem şi susţinem introducerea sistemului VAR, pentru că aşa, vom avea o siguranţă şi anume că promvoarea se va juca numai pe teren!”Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni

Sursa PromediaTv

Alte știri