Inter Câmpulung, transferuri pentru liga a treia

ACS Inter Câmpulung, singura formație de seniori care reprezintă Câmpulungul și Muscelul la liga a patra, a avut un parcurs foarte bun în prima parte a campionatului ligii a patra. Locul secund în clasament, la doar două lungimi de CS Rucăr, ACS Inter Câmpulung s-a întărit în această pauză competițională cu jucători de clasa, așa cum îi place să spună team-managerului Dan Gheorghe. Este vorba de portarul Adrian Tănase, mijlocașul George Neagu și atacantul, Andrei Nilă. De asemenea, de la gruparea fotbalistică din Câmpulung vor pleca mai mulți jucători, printre care Adrei Pătrănoiu, Dumitrică, Marian Neagu, Claudiu Luca și Andrei Cicu.

 

De mai bine de cinci ani, Câmpulungul se chinuie sa revină în elita fotbalului, și aici ne rezumăm, la nivelul ligii a treia. Au fost mari promisiuni venite de la administrația locală, dar care s-au stins, așa cum au fost făcute, fără să mai treacă cineva pe la echipă, fără interes , dar care, iși dorește să se laude cu performanțele reușite până în prezent. Pe scurt! În urmă cu 2 ani, atunci când echipa de fotbal din Câmpulung cocheta cu primele locuri în clasament, cu șanse mari la accederea la barajul de promovare în liga a treia, o necunoscută pe atunci, dar care s-a făcut remarcat imediat, a intrat în vestiarul jucătorilor musceleni, (sic), și a început să strige la unison: La pușcarie, primarul, la pușcărie!!! Respectiva doamna a ajuns, între timp, primarul Câmpulungului, iar cel care era primar la vremea respectivă, a fost la un pas să ajungă la pușcărie. Dar puțin cunosc că, fostul edil, Liviu Țâroiu, împreună cu mai mulți consilieri locali, printre care se numără fostul viceprimar, Mărgărin Blidaru, fostul consilierl local, Pană și mai mulți dintre aceștia, alături de Consiliul Local Câmpulung, au virat către asociația de fotbal administrată de fiul unui baron local PSD, mai bine de 15 mii de euro. Doar într-o singură tranșă. Bani au ajuns în buzunarele unor persoane dubioase, iar fotbalul muscelean a intrat în colaps. La doi ani distanță, Dan Gheorghe, împreună cu antrenorii Ovidiu Tică, Alin Durdun și Vali Ștefănică, au pus bazele unei noi echipe de fotbal la Câmpulung. ACS Inter Câmpulung a început campionatul 2021 – 2022, în trombă, obținând rezultate pozitive pe bandă rulantă. Diriguitorii echipei au văzut potențial în actuala formație și, fără ajutor de la administrația locală, care striga în gura mare că se va implica dacă va ajunge la cârma orașului, ceea ce s-a și întâmplat, dar care le-a dat cu flit conducătorilor, au trecut la îmbunătățire lotului de jucători. Astfel, team-managerul Dan Gheorghe a reușit în această perioadă de iarnă să obțină semnăturile a trei dintre cei mai buni jucători din Argeș. Este vorba de Adrian Tănase, poate cel mai bun portar din liga a patra, George Neagu, unul dintre dei mai buni mijlocași centrali, dar și de Andrei Nilă, unul dintre abonații permanenți la titlul de golgheter în liga a patra și a treia.

Alte știri