Iarna vine din acest sfârşit de săptămână, iar gerul va pune stăpânire pe aproape toată ţara

ANM anunţă că în zilele următoare vremea se va schimba, iar gerul se va instala în aproape toată ţara. Astfel, temperaturile vor scădea simţitor, mai ales în partea de vest, centru și nord a țării.

La munte este deja peisaj de iarnă. În staţiunea Rânca, la peste 1600 de metri altitudine a nins abundent şi zăpada s-a aşternut deja într-un strat destul de gros.

De asemenea, la cota 2000, pe Transfăgărăşan, a avut loc un fenomen spectaculos şi rar  O mare de nori s-a format între versanţi datorită diferentelor de temperatura. Marea de nori a fost vizibila timp de 30 de minute.

Elena Mateescu, director ANM: ”Va ninge în continuare în toate zonele montane şi se va depune strat de zăpadă mai consistent”

”Va mai ninge în continuare în toate zonele de munte, pentru că vor predomina ninsorile şi se va putea depune strat de zăpadă, posibil mai consistent, în special în zona Carpaţilor Meridionali. De altfel, de mâine de la ora 12, şi până sâmbătă la ora 17, va fi în vigoare o informare meteorologică, interval în care vorbim de precipitaţii, în cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, cantităţi de apă ce pot depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp, precipitații sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia. Vântul va fi prezent în majoritatea regiunilor, cu viteze între 40-50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor putea depăși 60-70 km/h viscolind ninsoarea.

Cum va fi vremea în Capitală

În Capitală va fi o vreme rece, mai ales în weekend, acolo unde vorbim de temperaturi maxime, cel mult, în jurul valorilor de 5-6 grade Celsius, iar minimele, inclusiv în Capitală, mai ales dumincă dimineaţă, vor fi negative. De altfel, preponderent în toată ţara vorbim de o vreme în răcire, la sfârşitul acestei săptămâni. Vorbim de temperaturi maxime cel mult între 0 până  la 9 grade, şi minime -10 până la 0 grade, iar în Capitală -2, -1 grad.

Ce va fi vremea săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare va debuta cu temperaturi în creştere, deja 4-12 grade la nivelul maximelor, și minime între -4, până la 5-6 grade Celsius”, a anunţat Elena Mateescu.

 

Sursa: antena3.ro

Alte știri