Accident rutier produs în comuna Rătești, satul Pătuleni, în care un autoturism a intrat într-un stâlp. Sunt două victime de sex masculin, decedate
Patru echipaje de pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD, de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, au fost solicitate să intervină în comuna Rătești, satul Pătuleni, în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism.
Sosite la locul intervenției, forțele operative au constatat că este vorba despre un vehicul care a lovit un stâlp de electricitate și un gard. În interiorul acestuia se aflau două victime de sex masculin, cu vârstele de aproximativ 15 și 23 de ani, încarcerate, decesul persoanei de 23 de ani fiind constatat pe loc.
Colegii noștri au acționat pentru extragerea celei de-a doua victimă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, persoana fiind predată unui echipaj SMURD de prim ajutor calificat, care a început de urgență executarea manevrelor de resuscitare. Manevrele au fost preluate de personalul echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă, însă, din păcate, victima nu a răspuns pozitiv, fiind declarat decesul.
Pompierii sunt la fața locului și asigură măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Sursa: ISU Argeș