Fotbalul muscelean își omagiază astăzi unul dintre cei mai străluciți ambasadori ai săi. De Sfântul Gheorghe, Gică Butoiu – talentul plecat din Câmpulung spre marile scene ale fotbalului românesc și european – își sărbătorește ziua onomastică, prilej pentru comunitate să-i recunoască performanțele, parcursul impresionant și legătura neclintită cu meleagurile natale.
De Sfântul Gheorghe, muscelenii își îndreaptă gândurile către unul dintre cei mai valoroși fotbaliști pe care i-a dat vreodată Câmpulungul: Gică Butoiu, un nume care a scris istorie în fotbalul românesc și care rămâne, peste ani, un reper de talent, profesionalism și devotament.
Plecat din Câmpulung la doar 16 ani, într-o perioadă în care Steaua București cucerea Europa, tânărul Butoiu era remarcat de legendarul președinte al clubului militar, Ion “Sfinxul” Alexandrescu. Transferat în Ghencea, Gică a impresionat încă de la primele atingeri de balon, antrenându-se alături de nume uriașe precum Ladislau Bölöni, Tudorel Stoica, Gabi Balint, Majearu și mulți alții.
Fiind foarte tânăr, Steaua l-a trimis la Steaua Mizil, echipa-satelit a campioanei Europei, pentru a acumula experiență. De acolo, drumul său avea să-l poarte spre clubul care i-a definit cariera: Farul Constanța, unde Gică Butoiu a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători ai „marinarilor”.
Cariera sa a inclus și o experiență internațională în Belgian Pro League, la Standard Liège, urmată de reveniri solide în fotbalul românesc, la Rapid București și Național, înainte de a alege să revină acasă, la ARO Câmpulung, în liga a doua, acolo unde avea să-și încheie parcursul în fotbalul de performanță.
O carieră impresionantă în cifre
- Liga 1: 259 de meciuri – 53 de goluri
- Liga 2: 28 de meciuri – 14 goluri
- Belgian Pro League: 13 meciuri – 2 goluri
- Cupe europene: 6 meciuri – 2 goluri (UEFA Cup și Intertoto)
Gol antologic împotriva Braziliei
Unul dintre momentele memorabile ale carierei sale rămâne golul marcat în amicalul dintre selecționatele ligilor profesioniste ale României și Braziliei, încheiat 2-2. Gică Butoiu a înscris unul dintre cele două goluri românești, într-o confruntare de gală care a rămas în istoria fotbalului nostru.
Astăzi, Gică Butoiu este un om de afaceri de succes în domeniul imobiliar, dar rămâne profund legat de meleagurile natale. Ori de câte ori are ocazia, revine la Câmpulung, locul care l-a format și care l-a purtat mereu în suflet.
La ceas aniversar, de Sfântul Gheorghe, comunitatea musceleană îi transmite lui Gică Butoiu multă sănătate, împliniri și bucurii!
Un nume respectat, un destin frumos și un exemplu pentru generațiile tinere de fotbaliști.
