Gabi Matei, postură inedită”Spre finalul carierei mi-am descoperit alte aptitudini…”

Venit în această vară la Câmpulung, fostul jucător al FCSB-ului, Gabi Matei s-a dovedit a fi un transfer de succes. Cu o vastă experiență în spate Gabi Matei a fost un adevărat stâlp al apărării în jocul de vineri cu Olimpic Zărnești. A dat încredere echipei, a încercat în nenumărate rânduri să-i lanseze cu pase lungi și precize pe colegii din atac și nu de multe ori a primit aprecieri din partea asistenței. Finalul partidei cu ardelenii l-a găsit pe Gabi Matei într-o postură inedită. În urma accidentării portarului muscelean Marian Voicu fundașul muscelean a intrat între buturi.

Spre finalul carierei mi-am descoperit aptitudinile de portar. A fost ceva inedit și pentru mine. Însă e bine că am câștigat. Avem o echipă foarte tânără, iar acest lucru s-a văzut. La pauză cred că a fost vorba de relaxare, aveam 3-0, iar adversarii au primit cartonaș roșu.Nu am mai ținut de minge așa cum am vorbit la pauză, trebuia să temperăm puțin jocul, să-i plimbăm, din păcate n-am reușit.Important este rezultatul. Am vorbit înainte de meci, asta ne-am dorit să începem campionatul foarte bine și să ne ducem spre obiectiv-Gabi Matei

Alte știri