FCSB2-Muscelul Câmpulung, 0-1! Muscelenii, patru victorii din patru meciuri jucate și se vede salvarea de la retrogradare

Gruparea fotbalistică de Liga a treia, Muscelul Câmpulung, a reușit în această seară să se impună pe terenul celor de la FCSB2 cu scorul de 1-0, grație reușitei lui Ștefan Ghiță, din minutul 43. Muscelul Câmpulung ajunge astfel, la patru victorii din tot atâtea jocuri disputate și a făcut un pas uriaș spre salvarea de la retrogradare.

Muscelul Câmpulung a mai bifat o victorie în această după amiază, în campionatul Ligii a treia, după victoria obținută în deplasare, 1-0, în fața echipei secunde a FCSB-ului. Muscelenii ajung astfel, la patru victorii din patru, după victoria obținută la Pucioasa, 1-0, victoria obținută la același scor, 1-0, pe teren propriu, cu Dinamo București, 4-0, cea mai concludentă victorie obținută de Muscelul Câmpulung în această ediție de campionat și succesul la limită, 1-0, obținut în fața roș-albaștrilor de la FCSB. Prin succesul obținut, Muscelul Câmpulung a făcut un pas mare spre salvarea de la retrogradare. Asta i se datorează în mare măsură lui Fane Ghiță, autorul unicului gol din victoria obținută în fața celor de la FCSB. Al-roșii mai au de disputat două jocuri, cu Dinamo București în deplasare și cu Pucioasa acasă, pe Municipal. De altfel, Muscelul Câmpulung se află la mâna ei, cu două victorii obținute în ultimele două jocuri rămase de disputat muscelenii sunt ca și salvați de la retrogradare. În momentul de față, Muscelul Câmpulung se află pe ultima poziție în clasamentul ligii a treia, seria a patra, cu 19 puncte, la două lungimi în spatele bucureștenilor de la FCSB și trei față de Pucioasa.

Alte știri