FC Argeș, semieșec cu Academica Clinceni, în Trivale! Alb-violeții nu renunță la accederea în play-off-ul ligii 1

FC Argeș a fost foarte aproape de o victorie prețioasă în derby-ul pentru intrarea în play-off cu Academica Clinceni. Argeșenii au terminat la egalitate, 1-1, confruntarea de sâmbătă seară, de pe propriul teren, cu ilfovenii, rezultat care menține gruparea din Trivale cu șanse reale în această luptă pentru partea superioară a ierarhiei.
Piteștenii au început bine partida și au fost foarte aproape de deschiderea scorului după doar cinci minute. Dobrescu a încercat să-l deposedeze pe Malele, însă a fost aproape de autogol, Vâlceanu reușind să respingă cu ultimele eforturi. Ilfovenii au dat replica în minutul 17 prin Dumitriu care nu a reușit să trimită în plasă dintr-o poziție foarte bună. Argeșul a deschis scorul în debutul părții secunde prin Antun Palic care l-a învins pe Vâlceanu cu un șut de la 18 m. După primirea golului, Clinceniul a alergat după egalare, însă Greab s-a făcut remarcat la șutul lui Cordea. Ilfovenii au restabilit egalitatea cu șapte minute înainte de finalul timpului regulamentar în urma unei imprudențe a lui Meza Colli. Mijlocașul echipei noastre l-a împins în careu pe Cordea iar centralul Adrian Cojocaru a dictat penalty care a fost transformat de Raul Rusescu. În urma acestui rezultat, FC Argeș a urcat pe locul 7, cu cele 37 de puncte, acumulate în cele 28 de etape jucate. Piteștenii sunt la doar un punct în spatele ocupantelor locurilor 5 și 6, FC Botoșani și Academica Clinceni, iar lupta pentru play-off devine din ce în ce mai încinsă. Următorul joc al echipei noastre este programat sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 15.00, în deplasare, cu FC Hermannstadt, formație aflată în mare suferință de puncte.

foto: Gabriela Neacșu

Alte știri