În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, au intervenit în comuna Rătești, satul Furduiești, în cazul a două persoane găsite decedate, posibil intoxicate, cu gaze de ardere incompletă.
Din nefericire, echipajele medicale ajunse la fața locului, au constatat decesul a două persoane – o femeie, în vârstă de 54 de ani, di Rătești, și un bărbat, în vârstă de aproximativ 34 de ani, din Pitești. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestora.
Conform primelor cercetări, pe corpurile victimelor nu au fost observate urme de violență, acestea fiind transportate la unitatea medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.