Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, despre reținerea a doi agenți de politie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, prin Compartimentul Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În cursul cursul zilei de astazi 05 iunie a.c., polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Seviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au desfășurat activități procedurale care au vizat doi agenți de politie, de 28 și 35 de ani, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Secția de Poliție Rurală Călinești.
Facem precizarea că Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a acordat sprijin structurilor mai sus menționate și a pus la dispoziție toate datele și informațiile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a verificărilor.
Totodată Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a dispus verificări și cercetarea prealabilă fața de polițiștii implicați, prin Biroul Control Intern, urmând ca la finalizarea acestora sa fie luate măsurile legale.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale, principiilor eticii și deontologiei profesionale.
Susținem cu fermitate activitatea instituțiilor abilitate în combaterea corupției și reafirmăm angajamentul nostru ferm pentru promovarea integrității, profesionalismului și respectării legii.
Conducerea IPJ Argeș nu tolerează și nu va tolera abateri de la lege și își exprimă în mod clar determinarea de a colabora în continuare cu toate structurile competente în vederea menținerii unui climat de legalitate.