Decizii luate într-o videoconferinţă a premierului cu prefecţii

Premierul Ludovic Orban a stabilit într-o videoconferință cu prefecții modul în care vor continua la nivel național acțiunile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a transmiterii coronavirusului. Va exista un plan zilnic și o raportare zilnică, iar controalele vor viza zonele cu cel mai mare risc de transmitere a virusului.

Şeful executivului a solicitat din nou populației să se conformeze regulilor, iar instituțiilor statului, să se implice mai ferm pentru ca acestea să fie respectate. În aceste condiții, autoritățile dau de înțeles că nu este momentul pentru o nouă etapă de relaxare a restricțiilor, dar afirmă că nici nu își propun să impună noi interdicții.
Marcel Vela:”Vreau să sper și să am încredere în cetățeni că vor fi responsabili și nu vor crește cazurile foarte mult. În același timp, mă bazez pe colegii mei din Ministerul Afacerilor Interne că vor aplica legea. Cei care nu respectă legea, fie că sunt operatori economici, magazine, supermarketuri, cluburi, terase, trebuie să știe că toate forțele sunt în teren și vom fi atenți ca cei care nu respectă regulile să fie sancționați.”

Alte știri