Debut fabulos al ”Prințului” Jenaru la Inter Câmpulung, gol și pasa de gol. Chirciu, intrat pe parcurs a marcat și el golul de 4-1

Debut fabulos pentru Gabriel Jenaru sub tricoul actualei formații, Inter Câmpulung. Decarul vicecampioanei județului a dat golul de 2-1 și a oferit o pasă de gol pentru Țiculeasa, 3-1. Claudiu Chirciu, alt transfer realizat de team-managerul Dan Gheorghe a închis tabela la 4-1 pentru echipa fanion a orașului de la poalele Mateiașului. Inter Câmpulung a terminat partida din Cupa cu Dunărea Calafat cu opt juniori din propria pepinieră în teren…

 

Inter Câmpulung a demonstrat, încă o dată daca mai era nevoie, că este echipa momentului, cea mai iubită din Muscel. După derularea campionatului de Liga a patra, în care a terminat pe poziția secundă, dar cunoscătorii fenomenului știu de ce, alb-albaștrii au triumfat în finala Cupei României, faza pe Județ, chiar în fața formației care a acces la liga a treia, CS Rucăr, echipa manageriată de Dan Gheorghe și antrenată de Ovidiu Tică, a dat o demonstrație de fotbal, live, pe Municipalul din Câmpulung, miercuri în fața formației Dunărea Calafat, echipă eliminată de Rucăr în drmul spre cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării. Iar dacă CS Rucăr s-a impus doar cu 1-0, printr-un gol discutabil obținut din lovitură de la 11 m, Inter Câmpulung a făcut instrucție cu aceeași echipă și pe același stadion la un interval de doar 3 săptămâni. Muscelenii au ăînceput curajoși partida cu echipa de la malul Dunării, având în componență numai puțin de patru juniori, crescuți și formați la echipa câștigătoare moral a campionatului ligii a patra. După 20 de minute de joc în care oaspeții au preferat doar să se apere, la o faza la care nu se anunța mai nimic, Cârstea deschide scorul cu un șut de zile mari, din interiorul careului de 6 metri, spre stupefacția asistenței destul de numerosă prezentă pe Municipal. Muscelenii nu au depus armele și, cu doar 5 minute înainte de finalul primei reprize, reușesc să restabilească egalitatea prin căpitanul Bogdan Stancu.

La revenirea de la cabine, pe dreptunghiul verde al stadionului Municipal nu a mai existat decât o singură ecchipă, Inter Câmpulung. Gabriel Jenaru, ”Prințul” de pe Municipal, a ieșit la rampă pentru prima dată. A punctat pentru 2-1, după o fază prelungită de atac a muscelenilor. Era minutul 65, iar muscelenii zburdau pe teren. 10 minute mai târziu, „Prințul” îi pasează ideal lui Țiculeasa în careul de 16 metri, iar micuțul și talentatul atacant muscelean duce scorul la 3-1, cu o execuție magistrală. Cu 7 minute înainte de final, Claudiu Chirciu, venit și el la Câmpulung la pachet cu Gabriel Jenaru, punctează pentru 4-1, închizând astfel tabela. Până la finalul partidei muscelenii au mai avut oportunitatea de a mai puncta în poarta formației Dunărea Calafat, însă șuturile lui Jenaru și Țiculeasa nu s-au concretizat în gol. Inter Câmpulung, în ciuda faptului că nu merge mai departe în Cupa României, a demonstrat pe teren că are forță și că este cea mai iubită din Muscel. Asistența destul de numeroasă din tribunele stadionului Municipal, demonstrează încă o data dacă mai era nevoie că este cea mai iubită formației din Câmpulung, dar și din Muscel. Restul e can-can

Alte știri