Costin Ghiță, team-managerul formației de L3, Muscelul Câmpulung, a rezolvat în cursul acestei săptămâni transferurile a doi jucători de culoare. Cei doi mijlocași l-au convins pe tehnicianul muscelean, Costin Lazăr în cele două săptămâni în care s-au antrenat sub comanda lui și, iată că, oficialul muscelean Costin Ghiță a obținut semnătura jucătorilor, iar aceștia vor face parte din lotul echipei în acest sezon fotbalistic de liga a treia.
Costin Lazăr împreună cu team-managerul Costin Ghiță își conturează echipa la Muscelul Câmpulung, iar antrenorul a rezolvat la mijlocul acestei săptămâni înregimentarea a doi fotbaliști de culoare. Este vorba de Steve Ndah și Jose Ntamach, ambi mijlocași centrali. Primul este la prima lui experiența ca jucător în afara granițelor țării sale natale, Camerun iar cel de-al doilea se laudă cu prezențe la echipa U19 a Camerunului. Acesta din urma a mai evoluat în România la echipa de liga a treia, Știința Miroslava