Contrabandă cu țigări, la Stâlpeni!

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de contrabandă în formă continuată conform prevederilor art. 270 din Legea 86 din 2006 – Codul Vamal al României.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în perioada ianuarie 2019 – 6 octombrie 2020, o familie din Stâlpeni a deținut, depozitat și comercializat prin la punctul de lucru al unei societăți comerciale din aceeași localitate aproape 10.000 de țigarete care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea proveneau din contrabandă sau erau destinate săvârșirii acesteia.

Pentru administrarea probatoriului, în dimineaţa zilei de 7 octombrie 2020 polițiștii de investigarea criminalității economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au efectuat, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţinui Speciale şi Criminalistic Argeş, cinci percheziții domiciliare în comuna precizată la persoane bănuite că se ocupă cu contrabanda. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2020, trei persoane cu vârste cuprinse între 34 și 62 de ani, toate din localitate, ar fi achiziționat, depozitat și comercializat țigări nefiscalizate. În urma percheziţilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 50 de cartușe de țigări reprezentând peste 10.000 de ţigarete, mai mule telefoane mobile, două tablete, 6.600 de lei și 200 de euro. Trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

Persoanele vizate sunt Bogdan V., de 62 de ani, soţia sa, Emilia, de 54 de ani, şi fiul lor, George, în vârstă de 34 de ani. Proprietari ai unui magazin mixt din Stâlpeni, aceştia deveniseră furnizori de ţigări nefiscalizate, mai ieftine decât cele din comerţ, şi pentru localnici, şi pentru locuitori din alte comune.  Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, iar după o noapte petrecută în arest a fost pusă sub control judiciar. Prejudiciul adus bugetului statului este de peste 6.500 de lei şi dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de trimitere în judecată.

Alte știri