Muscelul Câmpulung a încheiat seria partidelor amicale, din această vară, cu un eșec, 1-3, în fața dâmbovițenilor de la Chindia Târgoviște. Bilanțul jocurilor amicale este unul bun, trei victorii, trei egaluri și două înfrângeri. Sâmbătă viitoare Muscelul Câmpulung debutează în campionatul ligii secunde în deplasare, în fața celor de la CSM Focșani.
Muscelul Câmpulung a încheiat seria meciurilor de pregătire din această perioadă precompetițională cu un eșec, 1-3, sâmbătă, în fața celor de la Chindia Târgoviște. Costin Lazăr a început partida de pe ”Eugen Popescu” cu un prim unsprezece în care s-au regăsit jucători utilizați mai puțin în această perioadă de pregătire, și cu toate acestea, alb-roșii au fost vioara întâi a jocului, au făcut presing sus, au recuperat multe baloane, au pasat precis, etalând un joc frumos, plăcut ochiului și gustat din plin ce cei circa 200 de spectatori prezenți la tribuna I a cochetei arene de la Turnul Chindiei. Pe fondul unei ușoare dominări a jocului, Muscelul Câmpulung a deschis scorul în minutul 21 prin nou venitul Ene. Alb-roșii au fost în avantaj doar cinci minute. Daniel Florea a restabilit egalitate în urma unei neînțelegeri a fundașilor musceleni, stabilind totodată și scorul la pauză, 1-1.
Evoluție ștearsă a muscelenilor în actul secund
În partea a doua a amicalului de la Târgoviște, Costin Lazăr a făcut mai multe schimbări în echipă, au fost introduși jucătorii cu experiență Ghiță, Gâsă, Luca Stancu, Popescu și Enache, ultimii doi veniți la Câmpulung în ultima perioadă a pregătirii. Cu toate acestea, evoluția alb-roșiilor a fost una ștearsă, fără niciun șut la poartă. Parcă s-a resimțit puțin și oboseala după șase săptămâni de pregătire intensă și cu șapte jocuri amicale. Pe fondul șocului modest al muscelenilor, Chindia Târgoviște a mai punctat de două ori prin același Florea care a profitat și de plasamentul greșit al portarului Bălănică. Muscelul Câmpulung a mai disputat jocuri de verificare cu CFC Argeș (scor 1-1), FK Miercurea Ciuc (scor 0-0), Metaloglobus (scor 1-0), CS Afumați (scor 1-0), CS Mioveni (scor 0-1) , Olimpic Zărnești (scor 3-3), CSM Slatina, 1-0 și Chindia Târgoviște, 1-3.
Muscelul Câmpulung debutează sâmbătă cu CSM Focșani
Muscelul Câmpulung a intrat în linie dreaptă cu pregătirea noului sezon competițional de Liga2. Elevii lui Costin Lazăr au liber până luni, la prânz atunci când se vor reuni la sediul clubului pentru pregătirea începutului de sezon. Muscelul Câmpulung debutează în noul sezon sâmbătă, în compania tot unei nou promovate, CSM Focșani pe terenul acesteia din urmă.
Sursa Foto: Dâmbovițapenet.ro