Caz șocant într-un spital din Argeș! Doi medici s-au luat la bătaie pe holurile unității spitalicești.

Un incident șocant s-a petrecut ieri, la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Surse din cadrul unităţii sanitare au spus că medicul chirurg Emil P. l-ar fi lovit pe colegul său, şeful Secţiei Chirurgie Florin T.

Managerul spitalului, Tudor Ionescu a confirmat zvonurile şi a precizat că a fost dispusă o cercetare disciplinară.
Agresiunea ar fi avut loc pe holul Secţiei Chirurgie, după ce medicul Emil P.  a avut un schimb de replici cu şeful de secţie Florin T. şi l-a lovit cu capul în față.
Martorii au mai povestit, ulterior, că doctorul P. era nemulţumit că la cabinetul său nu există ferestre.
Incidentul de ieri nu este o surpriză, din cauză că între cei doi medici ar exista tensiuni de multă vreme, spun surse din spital.
Managerul Spitalului de Pediatrie Piteşt, Tudor Ionescu, a confirmat că a aflat de acest incident și a fost demarată o anchetă disciplinară.
Sursa: PiteȘtiri

Alte știri