Accident rutier în comuna Mihăești, în care au fost implicate două autoturisme. Într-una dintre mașini se afla Cătălin Bulf, secretar de stat la Ministerul Economiei și liderul PMP Argeș. Acesta s-ar fi angajat într-o depășire regulamentară și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în aceeași direcție și care ar fi virat stânga fără sa se asigure. La fata locului s-au deplasat două echipaje SMURD de prim ajutor medical, o autospeciala de stingere cu apă și spumă, iar în sprijin a venit și un echipaj de la serviciul de ambulantă județean. Conform paramedicilor, există două victime care prezintă traumatisme cranio faciale și cerebrale și diverse zgârieturi. Totodată, una dintre victime ar avea un corp străin în ochi. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital.
Sursa ISU Argeș