Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi seară, proiectul de lege al Guvernului privind carantina şi izolarea. Deputaţii au depus mai multe amendamente, cele mai multe aparţinând PSD, dar şi UDMR şi fostului ministru al Justiţiei, deputatul neafiliat Ana Birchall, sau minorităţilor. Au fost propuse mai multe variante pentru definiţia carantinei şi izolării, iar în ceea ce priveşte tratamentul, este menţionată explicit necesitatea acceptului celui vizat. Senatul este forul decizional pe propunerea legislativă a Executivului.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 266 de voturi ”pentru”, 11 ”împotrivă”, 8 abţineri, iar un deputat nu a votat.

Legea Guvernului privind internarea, carantina și izolarea bolnavilor sau suspecților de COVID-19 este dezbătut astăzi în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, urmând ca în cursul serii să fie votată de forul legislativ. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, urmând ca legea să meargă la Senat. Conform amendamentelor depuse de PSD la lege sunt eliminate prevederile care dădeau putere autorităților să îi poată sancționa pe cei care nu respectă izolarea sau carantina.

Din textul Guvernului este eliminată posibilitatea autorităților de a introduce în carantină instituționalizată persoanele care nu respectă măsura izolării. De asemenea, este eliminată și măsura sancționării celor care nu respectă carantina sau izolarea, în sensul în care aceștia erau obligați să suporte cheltuielile, dacă fug din izolare sau carantină.

Articolul eliminat de PSD:

„Persoanele care nu au respectat măsura de carantina la domiciliu sau în locaţia declarată au obligaţia de a suporta cheltuielile ocazionate de carantina în spaţiile special desemnate. Cheltuielile ocazionate ca urmare a dispunerii măsurii de carantină se suportă de către Ministerul Sănătăţii, din bugetul aprobat cu această destinaţie şi se recuperează de la persoanele obligate a le suporta.”

SURSA RTV

Alte știri