Șofer sub influența alcoolui a intrat într-un stâlp la Mioveni, Făget. Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni s-a stabilit că, un bărbat de 30 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe strada Făget, pe fondul consumului de alcool și a lipsei experienței, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă, după care s-a izbit de un stâlp.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere.
În urma accidentului, șoferul și pasagerul, un bărbat de 33 de ani, tot din Mioveni, au fost răniți și transportați la o unitate medicală.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără drept și sub influenta alcoolului, dar și vătămare corporală din culpă.
Cercetările continua pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.