Băut și cu permisul suspendat, a rupt un stâlp cu bolidul pe care îl conducea

În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza aceluiași municipiu, în cadrul căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp. Șoferul avea permisul suspendat și se afla sub influența băuturilor alcoolice, astfel că s-a ales cu dosar penal.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de de 38 de ani, din Valea Mare Pravăț, care conducea un autoturism pe str. Traian, din direcția Câmpulung spre Brașov, în condiții care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile. Cel în cauză se afla singur în autoturism, iar ca urmare a evenimentului rutier a suferit leziuni, fiind transportat la spital. În urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, conform art. 335, 336 și 196 din Codul Penal.

Polițiștii rutieri argeșeni reamintesc faptul că deținerea permisului de conducere implică respectarea unor obligatii și a regulilor de circulație, mai degrabă decât exercitarea unui drept ( cunoașterea acestora și deținerea unor deprinderi practice pentru deplasarea pe drumurile publice, stând la baza obținerii permisului de conducere ).

Încălcarea regulilor de circulație pune în pericol nu doar pe conducătorul vehiculului care săvârșește abaterea, ci și pe ceilalți participanți la trafic, indiferent că aceștia se află în același autovehicul, sau în afara acestuia

Alte știri