Bărbatul care l-a agresat pe primarul Mioveniului a fost reținut. Procurorul de caz a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a lui Stelică Crăciun, sub acuzația de ”Violare a sediului profesional”.
În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la o stare conflictuală la sediul Primăriei localității Mioveni, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați cu privire la faptul că primarul localității ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituției.
Polițiștii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări.
În cauză se efectuează verificări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
În urma administrării probatoriului, în dimineața zilei de 12 februarie a.c., a fost dispusă măsura reținerii, pe bază de ordonanță, față de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: Arhiva