Autoturism răsturnat cu trei pasageri pe Transfăgărășan. Şoferul a murit pe loc!

Accident teribil în această dimineaţă pe Transfăgărăşan. Un autoturism în care se aflau trei tineri, a ieşit de pe partea carosabilă, s-a răsturnat de câteva ori, după care s-a oprit mai jos pe carosabil. Din păcate, şoferul autoturismului care nu purta centura de siguranţă a fost proiectat prin parbriz, fiind găsit de salavtori fără siflare. Celelalte două victime au fost preluate de un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ şi transportate la Spitalul Judeţean Argeş.

 

În accidentul rutier a fost implicat un singur autoturism, acesta a ieșit de pe partea carosabilă, s-a răsturnat de câteva ori, iar ulterior s-a oprit mai jos pe carosabil.În autoturism se aflau 3 bărbați, dintre aceștia, șoferul a fost proiectat în afara autoturismului, fiind găsit decedat.La fața locului echipajul SMURD de la Cota 2000 a descarcerat un pasager și a acordat îngrijiri medicale bărbaților, începând ulterior deplasarea spre spital.Pe drum, cele două victime au fost predate unui echipaj SAJ și echipajului SMURD de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș.La prima evaluare, un bărbat de 29 de ani prezintă suspiciune de fractură la membrul inferior drept și un traumatism la membrul superior drept, iar celălalt cu vârsta de 19 ani acuza dureri la coloană în zona lombară și la membrele inferioare, aceștia vor fi transportați mai departe la spital de către echipajele medicale.

SURSA Foto – Video ISU Argeş

Alte știri