ARO Câmpulung a terminat la egalitate, 0-0, întâlnirea de la Cornu cu liderul seriei a 6, din Liga 3, CSO Băicoi. Echipa antrenată de Alin Popescu a etalat un joc bun, convingător evoluând de la egala la egal cu echipa din Prahova. Astfel, echipa ARO Câmpulung a ajujns la trei victorii și un egal în jocurile amicale disputate în această perioadă precompetițională. După 11-1, cu AS Dragoslavele(L5), 2-1, cu CS Blejoi, 4-1, cu Olimpic Cetate Râșnov și 0-0 cu CSO Băicoi. Pentru musceleni urmează alte două jocuri de verificare după cum urmează, Miercuri, de la ora 13.00, cu Kids Tâmpa Brașov și Sâmbătă, ora 11.00 cu Olimpic Zărnești ambele partide urmând să se dispute pe sinteticul de la Dragoslavele.