ARO Câmpulung, prospăt divizionară la Liga a 3 a, a susținut miercuri, la prânz, o conferință de presă, așa cum le stă bine echipelor de prim rang. Alături de antrenori, conducători, jucători, aici este cazul lui Simon Măzărache, căpitanul și etalonul fotbalului muscelean, la conferință a luat parte și unul dintre cei mai galonați cronicari sportivi de la noi din țară, Alin Buzărin. Conferința de presă a fost susținută la unul dintre cele mai de lux resorturi din Muscel , și anume, Restaurantul Ciobănașu.
ARO Câmpulung, echipa promovată în acest an la nivelul ligii a 3 a, a susținut miercuri, la prânz , prima conferință de presă din acest an fotbalistic. Au fost prezenți, conducători de echipă, antrenori, Ionuț Mihu, antrenor cu Licență PRO, și Ovidiu Tică, căpitanul și, de ce nu, motorul acestei echipe, Simon Măzărache, omul care se ocupă de tot ceea ce înseamnă fotbal la Câmpulung, Cornel Sorescu, dar nu în ultimul rând, unul dintre cei mai renumiți cronicari sportivi, Alin Buzărin. A fost prezentată strategia Asociației Sportive ARO Câmpulung, sponsori, dar și pronosticuri privind Centrul de Formare al tinerilor jucători careia i se pun bazele la Câmpulung și Dragoslavele. Însă, de departe, pe noi, muscelenii, iubitori ai sportului cu balonul rotund, ne interesează parcursul echipei. A debutat cu o victorie concludentă, 4-0, în deplasare, la Dunărea Giurgiu, însă a clacat la cea mai slabă echipă din grupă, Tricolorul Breaza!
Am avut un debut de campionat de vis, așa cum își dorește orice antrenor. De fapt, am surclasat echipa de la Dunăre, prin joc, atitutine și nu în cele din urmă prin rezultatul înregistrat la final pe tabela de marcaj. Nu știu ce s-a întâmplat la Breaza, am avut atitudine, însă, la 2-0, pentru gazde, la pauză, nu am mai putut face nimic. Imi doresc ca vineri, la jocul de pe Municipalul din Câmpulung, să încheiem jocul cu o victorie, chiar dacă întâlnim un adversar dificil, imi doresc să câștigăm toate cele trei puncte puse în joc./ De fapt, noi toate jocurile le tratăm la victorie, dacă și reușim, ceea ce ne dorim, va fii excepțional!. Obiectivul nostru în acest prim an este salvarea de la retrogradare. – Ionuț Mihu, antrenor principal ARO Câmpulung
Decanul de vârstă al echipei ARO Câmpulung, Simon Măzărache, căpitanul de echipă al ”cruciaților” a părut puțin abătut la conferința de presă. Cel care a promovat practic, de unu unul singur echipa la liga a 3 a, atacantul de 24 de carate al muscelenilor, și-a făcut mea culpa:
Am început foarte bine sezonul, victorie, 4-0, în deplasare la Dunărea Giurgiu. Am mers cu încrederec și la Tricolorul Breaza, însă, părearea mea este că , avem o echipă tânără, iar lipsa de experiența și-a spus cuvântul. Eu am venit la Câmpulung să dau înapoi ceea ce mi s-a oferit, am acceptat imediat ce mi s-a spus referitor la proiectul pe care se va baza echipa în viitor. Sunt sigur că vineri , în jocul cu Popești Leordeni cu toții vom da ceea ce avem mai bun, iar la final să ne bucurăm împreună de alte trei puncte în clasament.- Simon Măzărache, căpitanul echipei ARO Câmpulung.
De departe cel mai frumos discurs, dar și cel mai succint l-a avut Alin Buzărin, unul dintre cei mai buni cronicari sportivi de la noi din țară. Prezent, în premieră, la Câmpulung, în postură de gazdă, Alin Buzărin, unul dintre cei mai critici , dar și editorialist de seamă a ținut să le amintească muscelenilor de echipa de pe vremuri, ARO Câmpulung, echipă care juca de la egal la egal cu orice echipă de la noi din țară.
Imi aduc aminte cu plăcere de echipa pe care a-ți avut-o la Câmpulung, ARO. De asemenea, domnul Costel Popescu, sufletul acelei echipe care se bătea de la egal la egal cu orice echipă, indiferent că erați în seria întâi sau a doua. Am venit cu plăcerte la Câmpulung și îmi doresc sa face-ti treaba bună. Sunt sigur că în acest an, echipa antrenată de Ionuț Mihu, o să facă o figură frumoasă la liga a3a. Despre Academia de Fotbal Câmpulung, nu am ce să spun, mi se pare prea mult să vorbim de o academie, haideti să- i spunem Centru de Formare, cred că este mai ok! – Alin Buzărin.
Astfel, vineri, 8 septembrie, toți iubitorii sportului cu balonul rotund din Câmpulung, dar și din împrejurimi sunt așteptați cu mic cu mare să încurajați echipa ARO în jocul de acasă, cu Popești Leordeni, una dintre forțele seriei a 4 a, în drumul lor spre victorie.