Antrenorul Ionuț Badea vrea să dea lovitura în Regie: ”Meciul cu Rapid l-am pregătit doar la victorie!”

Fotbaliștii de la FC Argeș se pregătesc pentru o nouă finală în lupta pentru promovare în Liga I. Alb-violeții vor întâlni marți, de la ora 18.30, în deplasare, pe Rapid București, în cel de-al treilea meci din play-off-ul Liga 2 Casa Pariurilor. Punctele puse în joc sunt foarte importante pentru cele două formații, echipa care va reuși să se impună în această dispută urmând să ia o opțiune serioasă pentru a obține biletele pentru revenirea în primul eșalon.

Giuleștenii au început acest play-off cu două remize albe, înregistrate în deplasările de la Mioveni și Ploiești, singura variantă pentru a rămâne în cărțile promovării fiind doar victoria. Piteștenii au început acest minicampionat tot cu o remiză albă înregistrată în deplasarea de la Turris Turnu Măgurele în care aproape o repriză au evoluat în zece oameni după ce Andrei Panait a văzut pe nedrept cartonașul roșu pentru un fault la Serediuc. În cel de-al doilea meci din acest play-off, FC Argeș ar fi trebuit să întâlnească CS Mioveni, pe propriul teren, partida fiind însă amânată de FRF după ce o persoană din tabăra alb-violeților a ieșit pozitiv la testul COVID-19. După două etape jucate din acest play-off, Rapid București ocupă locul 3, cu 21 de puncte, cu 5 mai puțin decât liderul UTA Arad, și la 3 în spatele celor de la  Turris Turnu Măgurele, ocupanta locului secund, poziție care duce direct în Liga I. Cu un singur meci jucat până acum în acest play-off, FC Argeș ocupă locul 6, cu 20 de puncte, însă cu un eventual succes, piteștenii pot egala Turris Turnu Măgurele.

#”Ritmul de joc este mai scăzut”

Ionuț Badea, antrenorul echipei FC Argeș, a pregătit cu mare atenție această partidă, prima dintr-o serie de trei meciuri, care în opinia sa sunt cruciale pentru viitorul alb-violeților: ”Nu mă gândesc decât la meciul cu Rapid care este primul din seria de trei partide pe care le vom juca în decurs de o săptămână. Practic, în acest interval de timp, se decide viitorul acestei echipe în privința promovării în Liga I. După ce am primit rezultatele ultimului test COVID-19, am decis să intrăm în cantonament pentru a evita posibilele situații de genul celei apărute înaintea partidei cu CS Mioveni. Cel mai important meci pentru noi este cel mare urmează. Ne gândim doar cum să câștigăm jocul cu Rapid. Am făcut analiza adversarului, iar sâmbătă am avut programate două antrenamente pentru a ajunge la un grad foarte bun al pregătirii fizice. Ritmul de joc este cam scăzut pentru că am avut un singur meci oficial pe care aproape o repriză l-am jucat în zece oameni. Am pus bazele pregătirii fizice, iar în această săptămână vom lucra mai mult pe partea tehnico-tactică. La fiecare joc, tot timpul ne gândim la victorie. Gândirea noastră este făcută pentru a câștiga fiecare meci, chiar dacă mai apar și rezultate de egalitate”.

#”Jucătorii Rapidului pot destabiliza orice apărare”

Tehnicianul grupării din Trivale a analizat adversarul și a tras câteva concluzii: ”De la mijloc în sus, Rapid are jucători care pot destabiliza orice apărare. Echipa se pliază pe stilul lui Dan Alexa. Are jucători dinamici, tehnici…A folosit două sisteme de joc diferite contra Petrolului. Meciurile din acest play-off sunt foarte echilibrate. Sunt doar cinci partide pentru fiecare echipă și vom face tot posibilul pentru a reuși promovarea în Liga I” a spus Ionuț Badea, înaintea duelului cu Rapid.

SURSA: Fotbal Club Argeş Piteşti

Alte știri