Anchetă la Spitalul de Pediatrie în urma altercației dintre doi medici

În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind o stare conflictuală petrecută între două cadre medicale dintr-o unitate spitalicească din Pitești, Compartimentul de Relații Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, este abilitat să comunice următoarele:

Până la acest moment, la nivelul Poliției Municipiului Pitești, nu au fost înregistrate sesizări cu privire la acest eveniment. În urma primelor verificări, polițiștii Secția 3 Poliție Pitești s-au sesizat, din oficiu, și desfășoară cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, conform art. 296 din Codul Penal.

Alte știri