Adrian Dulcea și Paul Ciobanu, noii antrenori ai echipei FC Argeș

Adrian Dulcea și Paul Ciobanu, noii antrenori ai echipei FC Argeș!
Clubul FC Argeș anunță încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă cu antrenorul principal Ionuț Codruț Moșteanu și secundul Dragoș Radu. FC Argeș le mulțumește celor doi pentru munca depusă la Pitești și le dorește mult succes în activitatea profesională. De pregătirea echipei pentru meciul de vineri, de la ora 20.30, de pe propriul teren, cu Dinamo, se vor ocupa antrenorii Adrian Dulcea și Paul Ciobanu. Dulcea(42 ani) a jucat pentru FC Argeş între 2007-2010 și 2012-2014, când a ales să pună ghetele în cui. Ca jucător, acesta mai are în CV echipe precum Gloria Bistriţa, CFR Cluj, Gyor, Gaz Metan sau CS Mioveni. Ca antrenor, Adrian Dulcea le-a pregătit până acum pe SCM Argeșul Piteşti, FC Râmnicu Vâlcea şi Unirea Bascov. Paul Ciobanu(50 ani) a mai pregătit pe FC Argeș în sezonul 2018-2019, făcând cuplu cu Augustin Eduard, fostă glorie a clubului nostru.
FC Argeș le transmite celor doi tradiționalul ”Bine ați venit!” și le dorește multă baftă!.
SURSA:

Fotbal Club Arges Pitesti

Alte știri