Accident spectaculos la Rucăr! O mașină în care se aflau trei persoane a ajuns într-o râpă!

Astăzi, în jurul prânzului, la Rucăr un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trei victime au rămas blocate în autoturism.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță Smurd, însoțiți și de un echipaj din cadrul serviciului de ambulanță.
Victimele au fost scoase, salvatorii îndepărtând ușile autoturismului. Mașina era căzută într-o râpa la aproximativ 25 metri față de nivelul drumului pe care acesta rula.
O victimă a primit ingrijiri medicale, a suferit răni la nivelul capului și a fost preluata de echipajul SMURD, iar celelalte doua, in urma îngrijirilor medicale au fost preluate de echipajul SAJ.

Alte știri