Accident mortal la Berevoeşti. Şoferul, fără permis şi băut, a fost reţinut de oamenii legii!!!

Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, un bărbat de 37 de ani, din Berevoesti, care conducea un autoturism pe DC 3, pe raza localității, fără să posede permis de conducere şi sub influenţa băuturiol alcoolice a produs un accident grav soldat cu decesul unei femei de 52 de ani. Şoferul a fost reţinut şi prezentat Judecătoriei Câmpulung cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Accident teribil luni seara pe raza comunei Berevoeşti din judeţul Argeş.Un şofer, în vârstă de 37 de ani din localitate, fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice,  ar fi acroșat un al autoturism parcat pe partea dreapta, după care ar fi ricoșat pe sensul opus, unde ar fi accidentat trei persoane de sex femeiesc, care se aflau pe o bancă, în afara părții carosabile. În urma impactului deosebit de puternic, una dintre femei, în vârstă de 52 de ani, a murit pe loc, fiindu-i reterzat un picior după care a intrat în stop cardiorespirator. Salavtorii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic decât să constate decesul femeii. Celelalte două victime au fost transportate la spital cu o ambulanţa SAJ sosită la faţa locului.

De asemenea, din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit ca șoferul nu poseda permis de conducere și se afla sub influenta alcoolului, etilotestul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul aceleaşi nopți, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca,fiind  prezentat, marţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
SURSA FOTO : ISU ARGEŞ

Alte știri